O, vis al iubirii trecute!
Sunt singur – omătul târziu
Pătează aleile mute
Şi parcul e încă pustiu.
Văd iarăşi castanii şi plopii.
Prin ramuri suspine străbat.
Acum cu sfială m-apropii
De banca pe care ai stat.
Şi pieptul începe să-mi bată.
De sus fluturând a căzut
Pe bancă o foaie uscată,
O frunză din anul trecut…