Acasă - de Grigore Vieru

Toamnă târzie
La noi la Lipcani,
Rece ca sfecla de zahăr.
Mă trezesc dimineaţa
Cu toate lăicerele casei pe mine,
Ostenit de greul lor colorat.
„Mă temeam să nu-ţi fie frig”,
Zice mama.
Vin rudele să mă vadă,
Vorbesc în şoaptă afară
Ca la priveghi,
Să nu-mi tulbure somnul
Şi ţistuiesc pe cei mici
Să fie cuminţi.
Mă aplec să le sărut mâna,
Ele şi-o smulg îndărăt:
„Nu trebuie…”
Ruşinându-se de pământul
De sub unghii şi din
Crăpăturile palmelor.
O, neamule, tu,
Adunat grămăjoară,
Ai putea să încapi
Într-o singură icoană.