Anei şi lui Constantin Robu
Aşa o ştim, aşa e mama:
Se mulţumeşte cu puţin
Hrănindu-se mai mult cu pâinea
Răbdării, dorului divin.
Trăim un timp de mare zbucium,
Şi-atât şi eu mă odihnesc
Cât mai aud cuvântul mumei
Şi cât în ochii ei privesc.
Sunt multe sărbători pe lume.
Le-avem întregi ori un crâmpei –
O nesfârşită sărbătoare
Sunt ochii mamei, vorba ei.
Des, tot mai des mă fură anii
Copilăriei ce s-a dus.
Scriam pe-omăt al mamei nume
Ce îmi părea venit de Sus…
Iar pe al pâinii tainic abur
Venea şi îl scria Isus.