Lui Ştefan Petrache
Era forfotă mare
De steaguri şi de lozinci.
Despicau ţestele
Stâlpilor de la porţile noastre,
Înfigând în ele
Drapelele pe care
Călări au venit.
Erau mai multe steaguri
Decât prăşitori şi cosaşi.
Trebuia cucernic să le
Sărutăm poala roşie
Ca pe odajdia preoţească.
Nu eram liberi. Năzuiam numai
Spre slobozenie, tainic
Cântând: „Libertate, vei fi
Partea mea de Hristos!”
Răniseră frumuseţea
Din care picura
Sângele nostru.
Ne despicaseră ţestele
Şi-nfipseră în ele
Îngrozitoarele steaguri.