Mai bine - de Grigore Vieru

Mai bine mă cunoaşte
Cea care ura-mi poartă.
Ea ştie când şi unde
M-am îndreptat din poartă;
Prin care munţi voi trece
Şi peste care ape,
Ce ţin ascuns sub frunte,
Ce tăinui sub pleoape.
Nici tu care mă-nlănţui
Cu braţele, iubito,
Căzând cu dor la pieptu-mi
Ca lacrima, topită;
Nici moartea, că e moarte,
Şi cântă-adânc în mine,
Nici ea chiar nu ma ştie
Aşa de-ntreg şi bine.