– Maică, nu mai osteni,
Că avem cu ce trăi,
Am şi casă şi bănuţi,
Eu, nu tu să mă ajuţi.
Maică, nu mai sunt copil,
Nu vezi că-s şi eu bătrân?!
– Pentru lume-i fi bătrân,
Pentru mine tot copil,
Pentru lume – om de stat,
Pentru mine – al meu băiat;
Pentru lume – fericit,
Pentru mine – necăjit.
– Până-n seară de cu zori
Tot o fuga, tot un zor,
Că te ştiu, te-au îndrăgit
Toate-albinele din câmp.
Maică, nu mai osteni,
Hai la noi şi-i mai trăi.
– Fiule, în cuibul tău
Ameţesc şi-mi vine rău,
Tare-i sus, n-aveţi nici nuc,
De la noi cum să mă duc?!
Eu, de n-am la geam un nuc,
Gălbenesc şi mă usuc.