Meniu
Poezii de Grigore Vieru

Pădure, verde pădure

Autor: Necesită verificare editorială
1 min de citit 7.0 / 10 (189 voturi)

Draga i-a fugit cu altul.
S-a ascuns în codru. Uuu!
El a smuls pădurea toată,
Însă n-a găsit-o, nu.

El a smuls pădurea toată
Şi s-o are începu.
Şi-a arat pădurea toată…
Însă n-a găsit-o, nu.

Semăna pădurea toată,
Din grâu azime-a gătit
Şi-o corabie-şi cioplise
Din stejarul prăvălit.

Şi-o corabie-şi cioplise
Şi-n amurgul greu, de stânci,
A plecat pe mări, s-o uite,
Clătinat de ape-adânci.

A plecat pe mări, s-o uite,
Dar sub lună, dar sub stea,
Răsărea la loc pădurea,
Iar corabia-nfrunzea.

Sursă și drepturi

Raportează o eroare sau o problemă de drepturi

Colecții relevante

Ți-a plăcut?
Cum ai evalua "Pădure, verde pădure"?
Apasă o stea pentru a trimite nota ta
Rating: 7.0/10 - 189 voturi