Lui Viorel Dinescu
Dar rana mea a-ngheţat.
S-a preschimbat
Într-un ochi glacial
Care vede.
În nopţi gălăţene
Se uită la mersul
Lunii pe Cer,
La frăţia universală
A stelelor.
A rămas jos, pe zăpezi,
Roşia rănii umbră: celălalt
Ochi cu care privesc,
Înlăuntrul fiinţei,
Mersul măreţ al Dunării,
Frumuseţea Carpaţilor,
Splendorile Patriei mele.
Zăpezi se vor topi.
Va ninge din nou,
Alte pete roşii de sânge
Vor privi din zăpezi
Spre un alt viitor.
După numărul lor
Vom şti
Câţi români
În Ţară-au rămas
Şi câtă Basarabie
Acasă-a ajuns.