Rugăciunea din zori - de Grigore Vieru

Doinei şi lui Paul Enigărescu

În zori, mâinile mamei
Se roagă spre Cer, împrospătate
De cântecul privighetorilor.
Iar jos,
Ţipa de nerăbdare pământul
Obişnuit cu palmele ei.
Da, pleca-vor la toamnă,
Spre ţările calde,
Misterioasele păsări.
Încă şi mai adânc
Mâinile mamei
Se vor ruga –
Doua crengi desfrunzite, reci.
Nori de gheaţă, în trecere,
Le vor atinge cu poala.
Iar noi,
Din umeda lor vălurire
Vom bea tristeţe şi moarte.