Sunt - de Grigore Vieru

8.0/10 - 151 de voturi
Sunt

Sunt pomul cel cu mere roşii,
În vârf se leagănă luceferi.
De trunchi se scarpină leproşii
Hulind pe oamenii cei teferi.
Sunt floarea cea în chip de liră,
Născută într-o vreme crudă.
Căznitul suflet o admiră,
Beţivul peste ea se udă.
Sunt cartea cea cu pagini sfinte.
Pe faţă preoţi o sărută,
Pe spate scârnave cuvinte
Înşiră golănimea brută.
Sunt o albină truditoare
„Fardată” cu polenul Lunii.
Mă ponegresc mereu laidacii
Rujaţi cu roşul Uniunii.

Sunt, poate, însuşi viitorul
Poporului cu chip de salce
Pe care-l mai învaţă chiorul
Pe unde şi-n ce fel să calce.
Sunt cel ce vrea să cânte-n Piaţă
A libertăţii dulci prescură,
În gură c-un baston de gumă,
Cu un căluş cazon în gură.
Sunt pata cea de sânge, zisa
Republica Moldovenească
Ce-n loc să frigă ucigaşul,
Încearcă veşnic să-i zâmbească.
Sunt dorul care zboară peste
Zăgaz şi apă înspumată –
Un fel de tristă libertate
Cu lacrimi mari încoronată.

Sunt Prutul singur şi istoric,
Ghimpata sârma îl răneşte.
Îl suge de-o vecie marea,
El de-o vecie izvorăşte.
Sunt doina, taina ei, pe care
Nu poţi s-o-năbuşi, nici s-o sperii
Chiar dacă-ar fi acoperită
Cu-o mie una de Siberii.