Bănuţul - de Tudor Arghezi

A găsit toată gradina
Înflorită, şi verbina,
Şi s-a-ntors, după povaţă,
Cu o probă de dulceaţă.
Auzise şi Dănuţ
Că un ou e cu „bănuţ”
Şi credea că oul moale-i
Puşculiţă cu parale.
Avea ca vreo şase ani
Şi visa să strângă bani,
Socotind pe uşi, cu cretă,
Cât costă o bicicletă.
Scormonind pe la găini,
Pe subt cloşti şi prin vecini,
A stricat, pe neştiute,
Ouă cam vreo două sute.
Dar s-a pus plângând să zbiere,
De necaz şi de durere,
Ce-a pierdut şi ce-a găsit !
Că s-a mai şi mâzgălit
Cu albuş cu gălbenuş.
De atunci şi pân-acuş,
N-a ajuns să se mai spele,
Că intrase mâzga-n piele,
A răcnit şi-a mai ţipat
Că măcar nu le-a mâncat,
Fierte, ochiuri sau răscoapte
La cafelele cu lapte.
El crezuse, băietanul,
Că bănuţu-i gologanul
Sau un leu frumos şi nou
Pus cumva în orice ou.
Nu ştia că-i stă pe fund
Oului un gol rotund
Pentru plod şi pentru pui,
Când ia trup făptura lui.
Că subt coaja strânsă caier
Stă păstrat un pic de aer,
Ca trezit din nesimţire
Puiul mamii să respire.