Balada greieraşului - de Emilia Plugaru

Obosită, furnicuţa

Vrea să doarmă, dar nu poate,

Cri, cri, cri – iar greieraşul

Cântă, scârţâie în noapte.

– Eu muncesc să fiu bogată,

Am un pat pufos şi moale,

El, c-o strună la vioară,

Negreşit, e-un coate-goale.

Ziua doarme, noaptea cântă,

Doar atât, mai mult nimic.

Va sfârşi cerşind pe stradă

Sau va îngheţa de frig.

Dacă-ar vrea la plug să tragă,

Tot aşa cum trag şi eu,

Ar avea de toate-n casă,

Însă cum, să dea de greu?

A trecut încă o iarnă,

A trecut şi primăvara,

Furnicuţa-n câmp munceşte,

Peste glie vine vara.

Vremea e la strânsul pâinii,

Grâu-i copt, roadă e multă,

Dar nu are chef de muncă

Furnicuţa, căci nu cântă

Greieraşul, of, sărmanul,

De ce nu m-a ascultat?

A umblat iar cu cerşitul,

Negreşit că a-ngheţat.

De odată, spre izvoare

Se aude-un scârţâit.

– Greieraşul? El e oare?

Poate-i viu, n-o fi murit?

Nu, nu este el, e altul,

E feciorul său mai mic,

Ca şi bunul său părinte

Cântă-n noapte: cri, cri, cri.

Fără tine, greieraşe,

Tristă-i viaţa şi pustie.

Doar c-o strună de vioară

Cânţi un pic – şi glia-nvie.