La iepuri - de Otilia Cazimir

M-am rugat de tata-mare

Să mă ia la vânatoare.

Cu căciula pe-o ureche,

Cu ciubote de voinic

Şi cu puşca lui cea veche –

Cine-ar zice că sunt mic?

Seara limpede şi blândă

Se coboară peste văi.

Mă aşez şi eu la pândă

Ca şi ceilalţi flăcăi.

Peste câmp, departe-hăt,

Nici-o umbră de omăt.

Când, deodată, lânga mine,

Se zburleşte-un mărăcine…

Uite, mă, ce arătare!

Nici nu merge, nici nu sare!

Se împiedică de-un op,

Dă la deal de zici că-i şchiop,

Dă la vale, cade-n bot,

Cu codiţa de-a spinare,

Cu urechile de-un cot!

Inima cumplit îmi bate,

Ce-a mai fost şi asta, frate?

Râde-n barba lui, bunicul:

– Mi s-a speriat voinicul

Şi-a scăpat şi flinta jos,

Pentru-un iepuraş fricos!