Poveste de omăt - de Otilia Cazimir

Tu nu ştii… A fost odată

O căsuţă fermecată

Şi-n căsuţă-o fată mică,

Un pisoi şi o bunică.

Şi-ntr-o iarnă, într-o seară,

Fata s-a uitat afară

Şi-a văzut cum prin perdea

Stelele râdeau de ea…

Dar pe drum cotit şi nins,

Umbra sură s-a desprins:

Un voinic abia de-o şchioapă

Înota-n omăt ca-n apă.

Şi proptindu-se-n toiag,

Un toiag mai nalt ca el,

A-nceput să cânte-n prag,

Tremurat şi subţirel…

Dormi? Şi nici n-am prins de veste!

Uşa s-a închis cu cheia,

Focu-şi pâlpâie scânteia,

Şi povestea nu-i poveste:

Eu eram fetiţa-aceea,

Iar bunica – nu mai este…