Poezie despre iarnă 🤵 de George Topârceanu

Balada călătorului - de George Topârceanu

8.0/10 - 117 de voturi
Balada călătorului

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse

Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,

Un ogeac din care se ridică fum,

Când te prinde noaptea călător la drum!

Sania coboară clinul de pădure.

Fug în urma noastră luminişuri sure

Şi-n singurătatea care ne petrece,

Peste vârf de arbori, asfinţitul rece

Străbătând podoaba crengilor subţiri

Luminează-n aer bolţi de trandafiri.

Dar amurgul palid a-nceput să scadă.

Noaptea, ca un abur, creşte din zăpadă.

Se ivesc departe măguri de hotar,

Într-un loc se face drum pustiu de car,

Şi-o fântână strâmbă pe lumina zării

Pare că sporeşte liniştea-nserării…

Drum de vis! E clipa mutei agonii

Când alaiul Nopţii zboară pe câmpii,

Când singurătatea umbrele-şi arată

Şi departe-n şesuri Ziua alungată

Lângă reci fruntarii alergarea-şi curmă,

Cu ochi mari de spaimă să privească-n urmă,

Să-şi adune-n locul unde-a-ncremenit

Peste sâni de gheaţă părul despletit.

Ca-ntr-o presimţire sufletul ţi-e-nchis.

Unde eşti? Îţi pare că trăieşti un vis…

Treci lăsând în urmă, la răspântii mute,

Umbre solitare şi necunoscute,

Treci ducând o parte din tristeţea lor,

Un suspin, o rugă, un zadarnic dor.

Iar târziu, când taina dimprejur te cheamă

Şi-ţi strecoară-n suflet un fior de teamă,

Singur cu povara cugetului tău

Te cuprind deodată lungi păreri de rău

După-o fericire care întârzie,

După câte n-au fost, dar puteau să fie,

După cele duse pentru totdeauna…

Astfel, cu mirare, te trezeşti când luna

Luminează somnul unei lumi din basme,

Iar omătul umple noaptea de fantasme.

O, e-atât de bine când pe drumuri ninse

Întâlneşti o casă cu lumini aprinse,

Un ogeac din care se ridică fum,

Când te prinde noaptea călător la drum!