Mic şi mare - de Ion Luca Caragiale

7.0/10 - 103 de voturi
Mic şi mare

Trece un prăpăd pe lume…

Dinspre larg de ocean,

Cu ce neagră turbă bine,

vine vajnic uragan!

E o spaimă-n toată firea…

Păsări albe fug, s-ascund;

Pinii seculari se-ndoaie;

peşti, jivine merg la fund.

Urlă ape biciuite,

dau nebune către mal;

Calcă unul peste altul

şi se-nghite val pe val.

Geme farul… Un grăunte

de nisip, nepăsător,

Râde de urgia oarbă

şi de groaza tuturor;

„Râzi? Nu vezi?” l-întrebă farul.

„Ba văd bine” zice el;

„Ş-apoi, dacă vine, – vină!

Sunt atât de mărunţel!

„Rădăcini eu n-am, să-mi pese!

nu mă simt deloc legat –

„Ori în adâncimea mării,

ori la soare pe uscat –

„Să mă spulbere de-aicea,

cu tot eu am să rămân:

„Mie, unuia, oriunde,

singur cerul mi-e stăpân!”