Gospodina - de Otilia Cazimir

O furnică duce-n spate
Un grăunte jumătate.
– Încotro fugi, surioară?
– Ia, mă duc şi eu la moară!

Şi-s grăbită, şi-s grăbită,
Că mi-i casa negrijită,
Şi mi-s rufele la soare,
Şi copiii cer mâncare…

Nu, la noi în muşuroi
Nu e timp pentru zăbavă:
Că de n-am fi de ispravă,
Ar fi vai şi-amar de noi!