Un prieten bufnicior - de Constanţa Buzea

Pe muteşte, pe furiş

Strecurat în bătătură,

Hoţul vine, hoţul fură.

O fi şarpe? O fi vidră?

O fi vulpe rătăcită?

O fi, cine ştie ce?

Merge ca un şoarece.

Să vedem ce ne lipseşte

Să vedem ce ne-a rămas.

După ce-a furat, fireşte,

Ştim din pas de-i slab ori gras.

Ne lipseşte puiul gri

Şi e ros sacul de orz.

Cum să afli cine-o fi?

Hoţul cine să fi fost?

Hai să stăm la pândă toţi,

Toată noaptea, şi vom şti

Dacă-i hoţ ori dacă-s hoţi.

Stăm cu puşca? Stăm cu tunul?

Vin mai mulţi? Vine doar unul?

Şi, de-ar fi să nu mai vie,

Totuşi, cum aflăm răspuns?

Orice hoţ, orice hoţie

Lasă urme de ajuns.

Să rugăm o cucuvea,

Vreun prieten bufnicior.

Stând de pază el sau ea,

Ne-ar fi nouă mai uşor.

Şi-am făcut pe naiba-n zece,

Ne-am ţinut să n-adormim,

Şi-am văzut sub luna rece,

Şi-am aflat ce-am vrut să ştim.

Bufniciorul, va să zică,

L-a fixat cu ochi enormi,

Tocmai când era s-adormi,

Frăţioare Ştefănică!

L-a fixat şi l-a ţintit,

Astfel că-n câteva clipe,

Strâns în gheare sub aripe,

Hoţul prins a chiţcăit…

Pe vulpoi cum îl vom prinde?

Că el fură la coteţ!

O să-i dăm ceva merinde

Câinelui cu părul creţ.

Cu-un prieten bufnicior

Şi cu-un câine credincios,

Am scăpat de hoţi uşor.