Poezie pentru copii de 6-8 ani 🙎 de Emilia Plugaru

Creşte-n sus un copăcel - de Emilia Plugaru

7.0/10 - 132 de voturi
Creşte-n sus un copăcel

În pământ, o semincioară,
Stând la cald, a încolţit.
Trei sau patru frunzuliţe
Spre lumină s-au pornit.

Şi acum încet, încet
Creşte-n sus un copăcel.
Vrea s-ajungă pân’ la soare.
E un pui, e mititel.

Copăcelul e ca voi,
Copilaşi, el este mic.
Să nu-l frângeţi, ajutaţi–l
Şi va creşte-un pom voinic.