🤵 de George Topârceanu

Balada morţii - de George Topârceanu

9.0/10 - 191 de voturi
Balada morţii

Cobora pe Topolog

Dintre munţi, la vale…

Şi la umbra unui stog

A căzut din cale.

În ce vară? În ce an?

Anii trec ca apa…

El era drumeţ sărman

Muncitor cu sapa.

Oamenii l-au îngropat

Într-un loc aiurea,

Unde drumul către sat

Taie-n lung pădurea.

Şi de-atunci, lângă mormânt,

Plopi cu frunză rară

S-au zbătut uşor în vânt,

Zile lungi de vară.

Soarele spre asfinţit

Şi-a urmat cărarea.

Zi cu zi l-au troienit

Vremea şi uitarea.

Dimineaţa ca un fum

Urcă pe coline,

Zvon de glasuri dinspre drum

Până-n preajmă-i vine.

Peste vârfuri lunecând

În argint, condurii

Înfioară când şi când

Liniştea pădurii…

Numai colo-ntr-un frunzar

Galben în lumină,

Stă pe-o creangă de arţar

Pasăre străină.

Stă şi-aşteaptă fără glas

Parcă – să măsoare

Cum se mută, ceas cu ceas,

Umbra după soare…

Astfel, tot mai neştiut

Spre adânc îl fură

Şi-l îngroapă-n sânu-i mut

Veşnica Natură.

Vara trece; pe cărări

Frunza-n codru sună.

Trec cernite înserări,

Nopţi adânci cu lună.

Iar când norii-nvăluiesc

Alba nopţii Doamnă,

Peste groapa lui pornesc

Vânturi lungi de toamnă…