🤵 de George Topârceanu

Balada popii din Rudeni - de George Topârceanu

8.0/10 - 168 de voturi
Balada popii din Rudeni

De la târg la Vadul-Mare

Taie drumul prin poieni,

Legănându-se călare,

Popa Florea din Rudeni.

Şi-n priveliştea bogată

Sus pe culme, jos pe drum,

Iarna palidă-şi arată

Plăzmuirile de fum.

Somnul revărsat în fire,

Gerul sfânt al Bobotezii

A-nchegat argint subţire

Peste faldurii zăpezii

Şi, legând în gheaţă stropii,

Bura care-n aer joacă

A ţesut pe barba popii

Fire lungi de promoroacă.

Bolta sură ca cenuşa,

Codrii vineţi – dorm adânc.

Sună numai căldăruşa

Atârnată de oblânc.

Bate Surul din potcoavă

Drum de iarnă, fără spor,

Calcă rar şi cu zăbavă

Lunecuşuri de pripor.

Şi-n tăcerea care creşte,

Adâncit ca-ntr-o visare,

Popa când şi când şopteşte

Legănându-se călare…

Scutură din treacăt salbe,

Reci podoabe care mint,

Surpă bolţi de ramuri albe

Cu portaluri de argint.

Lângă drum bătut de sănii

Unde malul stă să cadă,

Vede urme de dihănii

Înstelate pe zăpadă.

Iar pe culmea unei creste,

Ameţit de zare multă,

Strânge frâul fără veste

Şi-mpietrit pe cal ascultă.

Nici o şoaptă… nici un ropot…

Numai din adâncuri sure

Vine vuiet lung de clopot

Peste-ntinderi de pădure…

Lung îi sună în ureche,

Pe când el cu grijă scoate

Pântecoasă ploscă veche

Din desaga de la spate.

Şi cu plosca ridicată,

Zugrăvit pe cerul gol,

Popa capătă deodată

Măreţie de simbol.

Colo-n vale, unde drumul

Taie luminişuri rare,

Printre plopi se vede fumul

Hanului din Vadul-Mare.

Calul, vesel, simte locul

Şi s-abate scurt din cale, –

C-a-nvăţat şi dobitocul

Patima sfinţiei-sale…

Iar hangiţa iese-n uşă,

Bucuroasă de câştig.

Ochii-i râd spre căldăruşă:

– Frig, părinte?

– Straşnic frig!