🤵 de George Topârceanu

Cântec - de George Topârceanu

8.0/10 - 146 de voturi
Cântec

Frumoasă eşti, pădurea mea,

Când umbra-i încă rară

Şi printre crengi adie-abia

Un vânt de primăvară…

Când de sub frunze moarte ies

În umbră viorele,

Iar eu străbat huceagul des

Cu gândurile mele…

Când strălucesc sub rouă grea

Cărări de soare pline,

Frumoasă eşti, pădurea mea.

Şi singură ca mine…