Lumină - de George Topârceanu

Visează plopul, nemişcat în soare,

Şi umbra din el, neagră, îi curge la picioare…

Un melc îşi taie drumul prin grădină

De-a dreptul, ca un tanc de gelatină,

Ameninţând albine şi furnici

Cu patru tunuri mici.

Tăcerea îşi adună trupul sferic

Într-un boboc de nalbă.

O muscă trece prin lumina albă,

Ca o scânteie de-ntuneric,

Un fluture, cu aripi de umbră şi mătasă

Stropite-n două locuri cu carmin,

Din zboru-i frânt şi plutitor se lasă

Pe vârful unui spin.

Şi florile se-nalţă-ntr-un picior

Să-l poată contempla mai bine.

Cum doarme-n pragul clipei care vine,

Cu aripile desfăcute-n viitor.