Păinjiniş - de George Topârceanu

În plasa gândurilor mele de lumină

Ţi-am prins imaginea: o viespe

Subţire-n mijloc, ageră şi fină.

O adiere poate s-o desprindă

Din luminosul ei hamac.

Să cadă ca o floare pe faţa unui lac,

Să-i tulbure metalica oglindă…

E seară… Plopii înşiraţi în zare

Se sting departe –

Văpăi de umbră, facle funerare

La căpătâiul zilei moarte…

De ce să-mi stai zadarnic împotrivă?

Rămâi a mea…

O, nu te zbate, dulcea mea captivă, –

Reţeaua fină s-ar cutremura

Şi fiecare fir întins prea tare

Mă doare…

Că le-am urzit – păianjen solitar –

Nu din argintul razelor de lună,

Ci din fiorul unui vis bizar

Pe care Noaptea mi-l aduce-n dar

Ca să-l trăim o clipă împreună…