Rândunelul - de George Topârceanu

Un vânt şi-o ploaie necăjită

S-au repezit ca din senin

Şi răpăie prelung pe frunze

Şi-mi culcă florile de crin.

Grădina toată-i răscolită…

Ce tristă e grădina mea!

Pe-o creangă tremură de frică

Un pui plăpând de rândunică.

E singur, în bătaia ploaiei,

Şi-n ciripitu-i rugător

Îmi spune să-i deschid fereastra:

Şi eu deschid, el intră-n zbor.

Şi iată-mi-l rotind prin casă

Şi parcă nu mai e pustiu

În casa mea înveselită

De ciripitul lui zglobiu.

Dar iată… soarele s-arată…

Pe frunze picurii sclipesc

Şi rândunelele, pe-afară,

În zboruri vesele vorbesc.

La glasul lor, grăbit, mă lasă,

Plăpândul pui de rândunea…

Mai vino, ploaie, înc-o dată

Să-l văd din nou în casa mea.