🤵 de George Topârceanu

Rapsodii de toamnă - de George Topârceanu

9.0/10 - 144 de voturi
Rapsodii de toamnă

I

A trecut întâi o boare

Pe deasupra viilor,

Şi-a furat de prin ponoare

Puful păpădiilor.

Cu acorduri lungi de liră

I-au răspuns fâneţele.

Toate florile şoptiră,

Întorcându-şi feţele.

Un salcâm privi spre munte

Mândru ca o flamură.

Solzii frunzelor mărunte

S-au zburlit pe-o ramură.

Mai târziu, o coţofană

Fără ocupaţie

A adus o veste-n goană

Şi-a făcut senzaţie:

Cică-n munte, la povarnă,

Plopii şi răsurile

Spun că vine-un vânt de iarnă

Răscolind pădurile.

Şi-auzind din depărtare

Vocea lui tiranică,

Toţi ciulinii pe cărare

Fug cuprinşi de panică…

Zvonul prin livezi coboară.

Colo jos, pe mlaştină.

S-a-ntâlnit un pui de cioară

C-un bâtlan de baştină

Şi din treacăt îi aruncă

Altă veste stranie,

C-au pornit-o peste luncă

Frunzele-n bejanie!

II

Într-o clipă, alarmate,

Ies din şanţuri vrăbiile.

Papura pe lac se zbate

Legănându-şi săbiile.

Un lăstun, în frac, apare

Sus pe-un vârf de trestie

Ca să ţie-o cuvântare

În această chestie.

Dar broscoii din răstoacă

Îl insultă-n pauze

Şi din papură-l provoacă

Cu prelungi aplauze.

Lişiţele-ncep să strige

Ca de mama focului.

Cocostârci, pe catalige,

Vin la faţa locului.

Un ţânţar, nervos şi foarte

Slab de constituţie,

În zadar vrea să ia parte

Şi el la discuţie.

Când deodată un erete,

Poliţai din naştere,

Peste baltă şi boschete

Vine-n recunoaştere

Cu poruncă de la centru

Contra vinovatului,

Ca să-l aresteze pentru

Siguranţa statului…

De emoţie, în surdină,

Sub un snop de bozie,

O păstaie de sulcină

A făcut explozie.

III

Florile-n grădini s-agită.

Peste straturi, dalia,

Ca o doamnă din elită

Îşi îndreaptă talia.

Trei petunii subţirele,

Farmec dând regretelor,

Stau de vorbă între ele:

„Ce ne facem, fetelor?…”

Floarea-soarelui, bătrână,

De pe-acum se sperie

C-au să-i cadă în ţărână

Dinţii, de mizerie.

Şi cu galbena ei zdreanţă

Stă-n lumina matură,

Ca un talger de balanţă

Aplecat pe-o latură…

Între gâze, fără frică

Se re-ncep idilele.

Doar o gărgăriţă mică,

Blestemându-şi zilele,

Necăjită cere sfatul

Unei molii tinere,

Că i-a dispărut bărbatul

În costum de ginere.

Împrejur îi cântă-n şagă

Greierii din flaute.

„Uf, ce lume, soro dragă!”

Unde să-l mai caute?

L-a găsit sub trei grăunţe

Mort de inaniţie.

Şi-acum pleacă să anunţe

Cazul la poliţie.

IV

Buruienile-ngrozite

De-aşa vremi protivnice

Se vorbiră pe şoptite

Să se facă schivnice.

Şi cum ştie-o rugăciune

Doamna măsălariţă,

Tot soborul îi propune

S-o aleagă stariţă.

Numai colo sus, prin vie,

Rumenele lobode

Vor de-acuma-n văduvie

Să trăiască slobode.

Vezi! de-aceea mătrăguna

A-nvăţat un brusture

Să le spuie-n faţă una

Care să le usture!…

Jos, pe-un vârf de campanulă

Pururea-n vibraţie,

Şi-a oprit o libelulă

Zborul plin de graţie.

Mic, cu solzi ca de balaur,

Trupu-i fin se clatină,

Giuvaer de smalţ şi aur

Cu sclipiri de platină.

V

Dar deodată, pe coline

Scade animaţia…

De mirare parcă-şi ţine

Vântul respiraţia.

Zboară veşti contradictorii,

Se-ntretaie ştirile…

Ce e?… Ce e?… Spre podgorii

Toţi întorc privirile.

Iat-o!… Sus în deal, la strungă,

Aşternând pământului

Haina ei cu trenă lungă

De culoarea vântului,

S-a ivit pe culme Toamna,

Zâna melopeelor,

Spaima florilor şi Doamna

Cucurbitaceelor…

Lung îşi flutură spre vale,

Ca-ntr-un nimb de glorie,

Peste şolduri triumfale

Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe

Pustiind cărările,

Cu alai de frunze moarte

Să colinde zările.

Gâze, flori întârziate!

Muza mea satirică

V-a-nchinat de drag la toate

Câte-o strofă lirică.

Dar când ştiu c-o să vă-ngheţe

Iarna mizerabilă,

Mă cuprinde o tristeţe

Iremediabilă…