Poezie pentru copii de 8+ ani 🤵 de George Topârceanu

Rapsodii de vară - de George Topârceanu

7.0/10 - 156 de voturi
Rapsodii de vară

I

Cine-ar putea să spună

Câţi secoli au trecut

De-o lună,

De când nu te-am văzut?…

Salcâmii plini de floare

Se uită lung spre sat,

Şi-n soare

Frunzişul legănat

Le-atârnă ca o barbă…

Acolo mi-am găsit

În iarbă

Refugiul favorit.

Acolo, ca-ntr-un templu,

De-atâtea dimineţi

Contemplu

O tufă de scaieţi.

Pe când departe-n zare,

Mirat ca un copil,

Răsare

Un astru inutil…

II

Iubito, fără tine

Începe-o nouă zi…

Dar cine

Le poate socoti?

Că zilele-n restrişte

Se-nalţă şi apun

Ca nişte

Baloane de săpun…

Cu mâinile sub tâmplă

Cum stau aşa culcat,

Se-ntâmplă

Un fenomen ciudat:

Privirea mea distrată

Prin negre rămurişti

Mi-arată

Doi ochi adânci şi trişti

Şi-n orice strop de rouă

Văd două braţe, mici

Ca două

Picioare de furnici.

Dar dacă o lăcustă,

Din verdele talaz,

Robustă

Îmi sare pe obraz, –

Din ochii mei dispare

Mirajul interpus,

Pe care

L-am zugrăvit mai sus,

Şi-n ochii mei deodată,

Ca-n alte dimineţi,

S-arată

O tufă de scaieţi…

III

Acum natura-ncepe

Cu tainicul ei glas

Din stepe

Să cânte-ncet pe nas.

Prin ierburile crude,

Sub cerul fără fund,

S-aude

Un bâzâit profund

Şi până la amiază

Pământul încropit

Vibrează

Adânc şi liniştit.

Sunt gâze şi gângănii

Ce sar şi fac mereu

Mătănii

Când trec prin dreptul meu,

Şi-mpreunându-şi zborul,

În ierburi îşi ascund

Amorul

Multiplu şi fecund.

IV

Şi-n vremea asta, oare,

Când eu visez mereu

La soare –

Ce face dorul meu?

Iubirea mea nebună,

De-abia trezită-n zori,

Adună

Mănunchiuri mari de flori.

Se-ntreabă – ce să facă?

Şi făr-a pregeta,

Ea pleacă

Întins, la casa ta.

Şi nici nu bagi de seamă

Cum pasu-i furişat

Cu teamă

S-apropie de pat,

Ci doar tresari deodată

Şi parcă-ţi pare rău.

Mirată,

Te uiţi în jurul tău…

Iar ea-ntr-un suflet vine

Cu părul desfăcut

La mine,

Să-mi spuie ce-a făcut…

Aşa, spre zarea largă,

Pe zi de-atâtea ori

Aleargă

Pe drumuri lungi de flori.

V

Târziu, când peste lanuri

Coboară spre câmpii

Noianuri

De umbre argintii;

Când luminosul crainic,

Luceafărul stingher

Şi tainic

S-aprinde iar pe cer

Şi cu lumina nouă

Sclipeşte ca un strop

De rouă

Pe vârful unui plop,

Iubirea mea fugară

De-abia s-a liniştit,

Şi-afară,

Ca un copul trudit,

Pe-un maldăr de sulfine,

Cu cel din urmă gând

La tine,

Adoarme suspinând.