Auzi cum îmi cade lacrima pe iarba ta?
Și eu nu ți-am adus măcar un colț de pâine.
Doar tu coaci bine pâinea, cu cântec, cu ceva -
Acasă e amar, aici ești verde mâine.
E vremea șarpelui de oțel pe linii de marfare,
Și tac și taci, române, când trenul șuieră în gară.
Stejarul simte veacul tragic, și negreșit se moare,
Copaci cu suflete tăiate s-au rușinat și au plecat din țară.
Rușine mi-e de moarte, de voievozi și de haiduci,
Că România îngenucheată ajunse cuib de cuci.