Sufletul ploii

10.0/10 - 65 de voturi
Sufletul ploii

Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,
Cred că e rănită pasărea-văpaie…
Când răsună glasul muntelui de fier,
Inima vântoasei tremură în cer.
Poa’ să fie duh căzut din paradis -
Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?
Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,
Duhul prinse viață într-un fir de apă…
Nu este nălucă din vremuri uitate,
E sufletul ploii venit de departe.
E demult acolo, l-am văzut cândva,
Era piatră seacă, pământ nu era.