Într-o verde grădiniţă
Şade-o dalbă copiliţă
Pe-aşternut de calonfiri,
La umbră de trandafiri.
Trece-un voinicel cu grabă,
Şi din fugă o întreabă:
– Spune-mi, dalbă copiliţă,
Cu rumena ta guriţă,
Eşti nevastă, ori eşti fată,
Ori zâna din ceri picată?
– Nici nevastă sunt, nici fată,
Nici zână din ceri picată,
Ci sunt floare garofiţă,
Răsărită-n grădiniţă;
Dar tu, voinicele, spune,
Eşti însurat, ori eşti june?
– Eu sunt, dragă, Brumărelul,
Îi răspunse voinicelul.
Eu vin seara, pe răcoare,
De mă culc pe sân de floare,
Şi când plec voios, cu soare,
După mine floarea moare!