Anomalii - de Adrian Păunescu

9.0/10 - 195 de voturi
Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,

Inima mea de bivol tânăr ştie

Că pe al lumii pat absurd de broaşte

Iubirea este o anomalie.

Să mai iubeşti când visul un negoţ e,

Să mai iubeşti când prea puţini au şale,

Când ne clocesc de-un veac prudente cloţe,

Acestea toate nu sânt stări normale.

Eu cânt la o vioară care doare,

Eu cânt la un pian bolnav de ciumă,

Cu voioşie şi cu disperare

Eu cânt un cântec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubeşti când este

Mai profitabil să te faci că sângeri,

Dar pe robotul meu cade-o poveste,

Robotul meu e-nduioşat de îngeri.

Normal rămâne numai restul lumii

Care să se abţină bine ştie,

Vioara caldă şi pianul ciumii

Nu sânt decât acea anomalie

La care pururi sufletul mai speră

Pentru că ea s-ar mai putea numi iubire

Jos, în prudenta lume mamiferă,

Şi sus, pe unde gândul meu e mire.