Biet nemuritor la zidul morţii - de Adrian Păunescu

8.0/10 - 161 de voturi
Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu

Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,

Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu

Că sunt alergător la zidul morţii.

N-am timp la zidul morţii să m-aşez,

Şi combustibil am, de nicăierea,

Probabil unii cred că şi trişez,

Dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

N-am mai dormit de când eram copil,

Cu-aceste roţi, cu-această şa sânt una,

Iar dacă aţ încetini, umil,

M-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,

Paradoxal, sunt cele şi rămase,

Pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,

Vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,

În toată cursa asta nebunească,

Fiinţei mele, alergând în cerc,

Îi este interzis să se oprească.

Şi, vai, în toată tragica belea,

Cobor şi urc mereu aceaşi pantă

Şi nemurirea e o boală grea,

Un fel de plictiseală arogantă.

Destui îşi pot închipui că eu

Ador această-ntrecere vulgară,

Că-mi place tot acest absurd turneu

Pe zidul morţii unui circ la ţară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,

Şi înţeleg cu vrere vinovată

Că nu mai am puterea de-a pleca

De-aici, din zidul morţii, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,

Nu mă opresc, precum m-alungă sorţii,

Nu pierd nimic şi nu pot birui,

Ca biet nemuritor la zidul morţii.

Pergole retractabile