Călugăr - de Adrian Păunescu

Doamne, fă-mă călugăr
Şi cheamă-mă până la tine
Să-ţi spun adevărul
Despre marele dezastru pământesc.

Doamne, fă-mă călugăr.
Au fost hăituiţi,
Au fost ofensaţi,
Dar călugării au totuşi

O oarecare liberă trecere
La vămile cerului.
Undeva, la Cheia,
Am auzit eu că există

O scară de raşină de brad
Care ajunge până la tine, Doamne,
Lasă-mă să urc şi să-ţi spun.
Voi găsi-o chiar dacă

Nu e în evidenţa primăriei din Mâneciu
O voi găsi-o după miros,
După mirosul morţilor
După mirosul viilor,

După mirosul de tămâie.
O voi găsi-o şi voi veni
Să-ţi spun ce rău e pe pământ
Să-ţi spun că-n luptele pentru dreptate

Dreptate a ieşit
Atât de zdrobitor victorioasă
Încât a devenit idee,
Nu mai are nici o realitate.

Doamne e nedrept totul,
Copiii nu mai au decât recreaţii şi examene,
Ore de clasă nu mai sânt,
Bătrânii sânt puşi la zid

Sub nişte taloane de pensii
Care sânt trase din tunuri
Ale binevoinţei generale.
În rest muncim până ne cad mâinile din umeri

Şi nu mai ştim pentru cine muncim
Mai ales că ei ne dau să facem
Lucruri pe care tot ei le consideră inutile
Şi ne reproşează nouă

Că facem lucruri inutile.
Dar, în fine Doamne, primeşte-mă în audienţă
Pe mine, călugărul cel mai limbut,
Al mănăstirii tale cu 5 continente.

Hai, Doamne, fii bun şi primeşte-mă
Că, altfel, dacă întârzii,
Nu mai am pe unde urca
Vine omenirea flămândă

Să mănânce scara de raşină
Care duce la tine,
Doamne, fă-mă călugăr,
Fă-mă şi ascultă-mă

La ora când mănăstirea ta
Cu 5 continente
Şi cu 4 miliarde de prăpădiţi
Instalează ultimele arme

În clopotniţă !