Numai artiştii au corupt ţărâna,
Din vina lor răsar pe lume flori,
Prin arbori trec pierduţii dirijori,
Şi-şi mişcă-n fiecare creangă mâna.
De-atâţia pictori morţi în cimitire,
Culorile se strâng ca pe la nunţi,
Un sculptor taie nebuneşte munţi,
Planeta e-n pericol de iubire.
Gerosul vânt şi vântul prea fierbinte,
Ce sfărâmă ţări şi prescurtează vieţi,
Pleacă din pieptul marilor poeţi,
Ei, după moarte, mai rostind cuvinte.
Artişti nocivi în viaţă şi în arte,
Ei sunt cu-atâta mai nocivi în moarte.