Convalescenţa unei frunze - de Adrian Păunescu

Şi mai bolnav am părăsit spitalul
Şi mă ating cu faţa de pământ,
Nici nu mai ştiu probabil ce mai sânt,
Aşa convalescent mi-e idealul.

Şi boala e înfiptă în esenţă,
De-acolo n-o pot scoate cu nimic,
Mi-a mai rămas atât, un spaţiu mic,
Cu un bolnav acces la existenţă.

Şi totul o-ntrebare şi-un răspuns e,
Copac, cu flori murind în rădăcini,
Şi ochii nălucesc, de lacrimi plini,
De-atâtea înţelesuri nepătrunse.