Criză în întuneric - de Adrian Păunescu

8.0/10 - 111 de voturi
Criză în întuneric

Pădure de-a dreapta, pădure de-a stânga,

Ce margini greţoase de hău

Şi mare în ţărm îşi continue tânga

Şi mie mi-e rău.

Ce mult întuneric, nu văd nici o cale,

Vapoarele-n mare sunt reci,

În mine un haos întreg se prăvale

Şi, moarte cum treci!

Se vaită cucii în cuiburi ciudate

Şi mie, în mine mi-e greu.

Şi marea bolnavă se-agită și bate

În sângele meu.

De ce să m-agăţ când sunt toate fugare

Şi oamenii dorm liniştiţi,

De tine, pădure, şi bornă, şi mare,

De voi ce nu ştiţi.

Un doctor îmi trebuie, unde e dânsul?

Mă doare şi nu ştiu să spun,

Că hăţul mă trage în negură plânsul,

Mi-e rău şi sunt bun.

Contractele mele cu lumea sunt sparte,

Contractul cu mine e mort,

Spre casele tale, absurda mea moarte.

Abia te mai port.

Mă aflu-n maşină, şoferul opreşte,

Mi-e teamă-n şosea c-o să mor,

Şi marea vuieşte un pic de nădejde

Şi-un prim ajutor.

Şi-apoi la hotel, într-o cameră chioară

Injecţii şi tot ce mai e,

I-e silă fiinţei acum să şi moară

Şi nu ştiu de ce?

La marginea mării venise poetul

Să doarmă un somn liniştit

Şi poate-l obţin, acum, eu, cu încetul,

Cădere în mit.

Aprind o veioză şi faţa mi-e sură,

Injecţia bate adânc

Şi somnul sau moartea alene mă fură,

Mi-e bine şi plâng.

Atâta pustiu e pe buzele mele,

Chimia m-a dat vârstei reci,

Mai sânt sanatorii, deasupra în stele,

Poţi moarte să treci.

Adorm pronunţând bâlbâite cuvinte

Şi pulsul mi-e trist şi mi-e rar,

Mă trag ca un stol de aduceri aminte

În dicţionar.

De-a dreapta pădure, pădure de-a stânga

Şi trupul beteag şi olog

Şi marea în ţărm îşi continuă tânga

Si cui să mă rog?