Criză în întuneric - de Adrian Păunescu

Pădure de-a dreapta, pădure de-a stânga,
Ce margini greţoase de hău
Şi mare în ţărm îşi continue tânga
Şi mie mi-e rău.

Ce mult întuneric, nu văd nici o cale,
Vapoarele-n mare sunt reci,
În mine un haos întreg se prăvale
Şi, moarte cum treci!

Se vaită cucii în cuiburi ciudate
Şi mie, în mine mi-e greu.
Şi marea bolnavă se-agită și bate
În sângele meu.

De ce să m-agăţ când sunt toate fugare
Şi oamenii dorm liniştiţi,
De tine, pădure, şi bornă, şi mare,
De voi ce nu ştiţi.

Un doctor îmi trebuie, unde e dânsul?
Mă doare şi nu ştiu să spun,
Că hăţul mă trage în negură plânsul,
Mi-e rău şi sunt bun.

Contractele mele cu lumea sunt sparte,
Contractul cu mine e mort,
Spre casele tale, absurda mea moarte.
Abia te mai port.

Mă aflu-n maşină, şoferul opreşte,
Mi-e teamă-n şosea c-o să mor,
Şi marea vuieşte un pic de nădejde
Şi-un prim ajutor.

Şi-apoi la hotel, într-o cameră chioară
Injecţii şi tot ce mai e,
I-e silă fiinţei acum să şi moară
Şi nu ştiu de ce?

La marginea mării venise poetul
Să doarmă un somn liniştit
Şi poate-l obţin, acum, eu, cu încetul,
Cădere în mit.

Aprind o veioză şi faţa mi-e sură,
Injecţia bate adânc
Şi somnul sau moartea alene mă fură,
Mi-e bine şi plâng.

Atâta pustiu e pe buzele mele,
Chimia m-a dat vârstei reci,
Mai sânt sanatorii, deasupra în stele,
Poţi moarte să treci.

Adorm pronunţând bâlbâite cuvinte
Şi pulsul mi-e trist şi mi-e rar,
Mă trag ca un stol de aduceri aminte
În dicţionar.

De-a dreapta pădure, pădure de-a stânga
Şi trupul beteag şi olog
Şi marea în ţărm îşi continuă tânga
Si cui să mă rog?