Damnat - de Adrian Păunescu

Despre blândeţea de a fi de vină

Şi despre nebunia de-a fi trist,

Am să vă povestesc, cât mai exist,

Şi ochii mei atârnă de lumină.

Dezastrul care mi se-ntâmplă mie

Aţi vrea s-aveţi norocul de-a-l trăi,

Eu nu dau din tristeţea mea o zi

Pentru un veac întreg de veselie.

Nu dau, din tot coşmarul meu, un gând,

Neconvertibilul noroc mă ţine

De-a-mi fi cu cât mai greu, cu-atât mai bine,

Şi mă trezesc cu creierul urlând.

Şi nu mai ştiu nici eu ce e cu mine,

Ce-i lumea, ce se-ntâmplă, cine sunt!