Despre blândeţea de a fi de vină
Şi despre nebunia de-a fi trist,
Am să vă povestesc, cât mai exist,
Şi ochii mei atârnă de lumină.
Dezastrul care mi se-ntâmplă mie
Aţi vrea s-aveţi norocul de-a-l trăi,
Eu nu dau din tristeţea mea o zi
Pentru un veac întreg de veselie.
Nu dau, din tot coşmarul meu, un gând,
Neconvertibilul noroc mă ţine
De-a-mi fi cu cât mai greu, cu-atât mai bine,
Şi mă trezesc cu creierul urlând.
Şi nu mai ştiu nici eu ce e cu mine,
Ce-i lumea, ce se-ntâmplă, cine sunt!