Acum, când cade toamna pe pământ,
Ca un coşmar al unei boli ciudate,
Acum să trecem prin acele sate,
În care merele în meri mai sânt.
Acum să ne iluminăm de tot,
Până-n adâncul inimii şi-al firii,
Ce disperare, cum se duc martirii,
Şi a-şi rosti plecarea nu mai pot.
Foioasele în vântul toamnei ard,
Muscate sângeros şi trist de lună,
Şi turturelele se despreuna
Acum, noi doi în focul revansard
Acum, atât de singuri pe pămât,
Să recităm Bacovia, plângând.