Făcătorii de case - de Adrian Păunescu

9.0/10 - 152 de voturi
Făcătorii de case

Mi-e dor de casă, dor de casa mea,

Mi-e dor de-o casă care nu există,

Mi-o-nchipui iar, cu-o bucurie tristă,

Cu cer în cer şi-n gard cu-o fântânea.

Ea nu se află azi în nici un sat,

O rezidesc din lacrimi şi neştire,

Mi-e dor de casa mea din amintire,

Care-a plecat şi ea, când am plecat.

Bătrînii mei se află în pereţi,

Sau vitele îi calcă în copite,

Mi-e dor de casa mea pe negândite,

Mi-e dor de dorul fostei mele vieţi.

Băiatul meu zideşte el, acum,

Năluca-nlăcrimatei sale case,

Un pumn de var în zid şi altu-n oase,

Stau, el şi casa, în acelaşi fum.

Şi iată-l, pune mâna pe pământ,

Şi nu se joacă, stă şi se ridică,

Şi cărnii mele i se face frică,

În clipa când atât de-aproape-i sunt.

Încât băiatul meu şi-al nimănui,

Iubindu-şi fiul şi uitându-şi tatăl,

Încă mi-e dor de casa mea, când iată-l,

El mă zideşte-ncet în casa lui.

Şi carnea mea, fiindu-i dor mereu

De-o casă ca un fulgerat de apă,

Ţărână e şi viaţa mea e groapa

Lângă-nălţarea lujerului meu.