Fosta iubire - de Adrian Păunescu

Nici amintirea nu te mai păstrează
De-aş vrea să-ţi cânt m-aş poticni afon
Ai fost o nebunie şi o rază
Rămâi un număr vechi de telefon.

Aş vrea să te mai văd dar nu se poate
Am auzit că te-am văzut cândva
Dar că prin geam cu marginile mate
Priveam prin fosta dragă fiinţa ta.

Mai vine cineva şi mai îmi spune
Câte ceva de bine sau de rău,
Dar noi n-avem nici amintiri comune
Te-ai dus luând tot ce era al tău.

Cândva te presimţeam pe-o fâlfâire
Ştiam apropierea să ţi-o gust.
Acum chiar să mă tai tot nu am ştire
Că mie aproape pasul tău îngust.

A fost iubire? Sau minciună lungă?
Te rog dă voie gândului curat
Din depărtarea mea să te ajungă
La orice nume azi te-ai fi mutat.

Un telefon uitat şi o adresă…
Aud că suferi şi trăieşti urât
Şi-ţi cureţi zilnic cuvenita lesă
Şi tu, cu mâna ta, ţi-o pui la gât.

E greu să-ţi spun, dar viaţa împreună
Oricât de scurtă, m-a trimis să-ţi spun
Un adevăr mai grav ca o minciună,
Mai trist, mai inflamabil, mai nebun.

Nu mai exişti, eşti trăsnetul de vară
Ce mi-a lăsat în creier cer topit
Dar când te-am aruncat pe uşă-afară
Eu cel mai mult atuncea te-am iubit.

Să-ţi spun să te întorci? Aştepţi zadarnic,
Rămâi şi-mbracă-ţi viaţa în vopsea,
Mărită-te mai bine c-un paharnic,
Să aibă dromaderii ce sa bea.