Haine vechi - de Adrian Păunescu

8.0/10 - 167 de voturi
Haine vechi

Rămân prin casă nişte haine vechi,
Un fel de moştenire părintească
Şi umbre ale tragicei perechi,
Că posesorii nu mai vor să crească.

Părinţii ajung din ce în ce mai mici,
Îi părăseşte calcaru-n derivă
Şi, dintr-o dată, nu mai sunt aici
Şi hotărârea e definitivă.

Paltonul mamei nu mai are rost.
Încap în el aproape două mame,
Şi-acel voal, ce potrivit i-a fost,
Începe, dărâmat, să se destrame.

Cât despre tata, ce să vă mai spun.
Costumele, absenţa i-o îmbracă.
Parc-a suflat un croitor nebun,
În toată garderoba lui săracă.

Imaginea pantofilor bătrâni
E un maidan, vociferînd prin casă,
Şi parcă-i poartă-n boturi nişte cîini,
Ce-i duc din loc în loc şi-apoi îi lasă.

Cravatele se despletesc fuior
Şi o deshidratare le străbate,
Un ştreang secret conspiră-n firul lor
Şi bat ca nişte steaguri demodate.

Părinţi bătrâni, de nu cumva şi morţi!
Şi, brusc, achizitoriul marii taine,
Oprit în faţa fiecărei porţi,
Vrea haine vechi şi vrea părinţi în haine.