Iluzia unei insule - de Adrian Păunescu

8.0/10 - 102 de voturi
Iluzia unei insule

Diseară-i plecarea în insula mea

trăsura de nuc te așteaptă la scară,

ia-ți haine mai groase și nu-ntârzia

căci câini-polițiști s-ar putea să apară.

Nu-ți face probleme, birjarul e mort

și caii sunt morți și trăsura e moartă,

fugim fără martori în nu știu ce port,

în insula mea la cinci capete spartă.

Acolo, vom creste copii monstruoși,

lachei de metal și de mâzgă vor râde,

cu vești ne-or ticsi de la moși și strămoși,

tic-tac telegraful, cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,

și le vom trimite în lume de-a rândul,

ca-n sticle băgându-le în câte un ochi,

al patrulea ochi pentru casă păstrându-l.

Și ziua întreagă, noi goi, fără tiv,

pe sănii de foc vom zbura într-o vale,

iar eu, gospodarul, voiesc să cultiv

grâu dulce și leneș, pe coapsele tale.

Te-aștept deocamdată. E mijlocul verii,

e mijlocul iernii, ciudată poveste;

iar când vei urca e-n zadar să te sperii

trăsura ca moartea părându-ți că este.

E numai iluzie, dincolo-s eu,

te-aștept cu făclii, patru mii șase sute,

zadarnic te sperii că ninge mereu,

că străjile drumului fumegă mute.

Hai vino și urcă și spune ceva

birjarul e mort, are sânge de cârjă

te-aștept fără martori în insula mea,

port haine de nuc, sunt aproape o birjă.

Iar dacă nu-mi vezi fața ce mi-am găsit-o,

să știi că, în insula mea, totuși sunt,

eu, movila celui mai proaspăt mormânt,

întinde piciorul și calcă, iubito!

Și asta e totul. Plecarea-i diseară

Fantoma trăsurii așteaptă la scară.