Îmbrăţişarea cu natura - de Adrian Păunescu

Aici, în Bucovina

îmbrăţişarea cu natura dă putere

până şi muribundului,

se povesteşte

că un om aflat pe moarte

şi-a aruncat plapuma pe care zăcea

şi-a aruncat lumânările

care-l vegheau creştineşte

a ieşit în curte

şi s-a izbit la halucinant

cu trupul de iarbă;

când s-aridicat

n-au ştiut ce are pe faţă

rouă sau lacrimi,

înviase,

şi-a luat toporul

şi a plecat în pădure

să-şi ceară iertare

că prea devreme împrumutaseră în numele lui

un sicriu din ea;

înainte de a intra în pădure

s-a-ntors spre nevastă-sa

şi i-a spus:

tu să-mi pui apă de ploaie la fiert

că vreau să mă spăl

şi să-mi scoţi briciul

din cufărul de armată,

că vreau să mă bărberesc

şi duminică să fie şi ai tăi şi ai mei aici

că vreau să te mai iau o dată de nevastă…

Şi acolo unde a înviat el din iarbă

ce-o fi fost,

ce n-o fi fost,

că nici oaie, nici cal şi nici vită

n-au mai vrut să pască,

treceau pe acolo

şi se uitau smerite

şi tremurau de frică.