Nu se mai face ziuă pe pământ,
E numai noapte fără lecuire
Şi nu mai poate omul să respire
Că oasele în trup la el s-au frânt.
Şi e atâta doliu în calendar
Şi e atâta moarte peste lume,
Poeţilor le-apar numai postume
Şi zorii zilei nici nu mai apar.
Acum par toate păsările corbi,
Acum culorile nu mai există
E-atâta unanimă noapte tristă
Că nici nu ştiu dacă nu suntem orbi.
Şi, totuşi, cât ni-i dat a vieţui,
Cu toate generaţiile treze,
Noi vom rămâne toţi la metereze
În aşteptarea zorilor de zi.