Îndrăgostit de Bucureşti - de Adrian Păunescu

7.0/10 - 140 de voturi
Îndrăgostit de Bucureşti

Nu ştiu de ce, pe cât m-afund în viaţă

mă simt atras de fleacuri omeneşti,

şi-mi place-n anotimpul de vacanţă

să-ntârzii, să ramân în Bucureşti.

De el ne-am săturat, dar el ne place,

el e un prag lovit să vezi alt prag,

şi-acum, când sânt sătul de locul zilnic

mă simt golit şi-mi e deodată drag.

Pe piatra lui am tot bătut cadenţa

şi-am s-o mai bat atât cât voi trăi,

spre un Olimp ascuns pe orice stradă

în căutarea marii poezii.

Aici m-au sufocat cu dulce teii

şi au trecut aiurea anii mei

aici copiii mi-au venit la viaţă

şi am născut şi-am îngropat idei.

La Bucureşti, copilăria toată,

visam s-ajung să pot şi eu vedea

celebrii câini ce au covrigi în coadă

şi să-ntâlnesc şi eu pe mama mea.

Eu vara aş iubi-o pe orbeşte,

dar simt că toamna-i anotimpul meu,

când frunze şi lumini pe bulevarde

mai dau halou părerilor de rău.

Când pe terase se mai bea o bere

şi oamenii romanţe triste vor,

şi-n curţi se face vin din must de struguri

şi toţi bucureştenii au umor.

L-am părăsit destul, ca azi să-l caut

şi să-l găsesc întodeauna treaz,

nu este el cel mai frumos din lume,

dar cel mai drag ne e în orice caz.

Mă pregătesc să fug din nou în ţară

şi să câştig aripi dumnezeieşti,

să pot gusta melancolia toamnei

în fiecare colţ de Bucureşti.