Ce noapte liniştită la Vaslui
şi totuşi, cea mai mare dintre toate,
aşa cum poate însăşi mama nu-i
este această sfântă bunătate.
Au moldovenii bunătatea lor
cu care au ştiut să intre-n ţară,
cu ea se nasc, precum cu ea şi mor
şi nimenea cu ei nu se compară.
Ei, hăituiţi de-atâtea-mpărăţii,
ce norii lumii îi creşteau cu tuiul,
visau către-a lui Ştefan sfântă zi
când neamul nostru şi-a găsit Vasluiul.
Se vor mai naşte vânători vicleni
să speculeze dragoste şi milă.
dar ţara va rămâne-n moldoveni
ascunsă într-o cosmică prăsilă.
Ce noapte liniştită la Vaslui
când frate geamăn stă spre frate geamăn
şi între ei nimic palpabil nu-i
decât o bunătate fără seamăn.
O bunătate fără de folos,
o bunătate fără de prihană,
Moldova are sufletul frumos,
ca pruncul ce s-ar naşte dintr-o rană.
Nu e un simplu strigăt din tumult
ci e o bucurie ce există,
o bunătate biruind mai mult
decât o răutate anticristă.
Luminile s-au stins pe la fereşti
şi însuşi întunericul uneşte,
ca un bilanţ al soartei omeneşti
moldoveneşte cu moldoveneşte!
Şi-mi pare că în noapte mai apar
nori verzi şi mari şi vineţii pe ţară
ca surogatul unui vechi coşmar,
ca un acces de criză biliară.
Şi iarăşi cred că suntem slabi şi mici
şi numai codrii pot să ne ajute,
dar vai sunt moldovenii mei aici,
cu sufletele veşnic nevândute.
Ei sunt într-un Vaslui liniştitor
cu pruncii lor ce freamătă-n neveste,
gătiţi oricând a deveni popor
şi-a da dovadă că Moldova este.
Dar mai cu seamă mi-a fost dat să văd
ceva cu mult mai tare decât toate,
mai tare ca o moarte şi-un prăpăd,
această infinită bunătate.
Şi dacă pe pământ s-ar risipi
atâtea calităţi care-ncotrovă
ea, bunătatea ar veni-ntr-o zi
ca s-o numim definitiv Moldova.