La plecarea lui Marin Sorescu - de Adrian Păunescu

7.0/10 - 117 de voturi
La plecarea lui Marin Sorescu

Şi-mi vine să plâng şi să strig,

Putem liniştiţi înopta,

Ducându-mi la frunte o mână,

Tăcerea ne este deplină.

Se face teribil de frig,

Şi noaptea aceasta e grea,

În literatura româna

Că ni s-a mai stins o lumină.

Şi, vai, incapabil am fost,

Spre ceruri neutre mai strig:

S-ajung, într-o seară, la tine,

Daţi moartea, daţi moartea afară !

În ultimul tău adăpost,

E noapte, e umed, e frig,

Să-ţi dau bună seara, Marine.

În cărţi, în lumină şi-n ţară.

Şi totul era sub control

Deodată, vedem îngroziţi

Şi veşti, parcă, totuşi, mai bune,

Cuvinte şi vieţi suprapuse.

Uitasem că, singura-n rol,

Ai scris şi o carte „Tuşiţi”,

Doar moartea nu ni se supune.

Te-ai stins, începând cu o tuse.

Şi, iată, aud că te-ai dus,

În piept, simt o stare de rău

Răpus, pân’la urmă, de boală,

Şi ochii îmi ard pentru tine.

Tu, tragicul nostru surâs,

Şi singur e sufletul tău,

Cu opera ta genială.

Pe-un fir de păianjen, Marine.