Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri-singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
Singur stai în casă şi gândeşti
Că eşti singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părinteşti
Se aude-un greierat subţire.
O scrisoare-ţi foşneşte-n mâini,
Un poştas la uşa ta mai bate,
Latră-n depărtare nişte câini,
N-ai să mai cunoşti singurătate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plânsa sete, cineva
Iţi aduce un pahar cu apă.
Umbre jos şi norii sus pe cer,
Cai păscând şi soarele în scapăt,
Om stingher în drum spre om stingher
Nimeni nu e singur pân’ la capăt.