Nu mai e nimeni
Între mine şi viscol,
Numai eventuala bunăvoinţã
A celor ce păzesc şi asmut ninsorile,
În rest, vârsta prăbuşindu-se
Asupra-mi, fără logică.
Nici tata, nici mama
Nu mai sunt aici,
Să preia şocul,
Să elibereze drumul din faţă,
Acum, între mine şi viscol,
E numai viscolul.
Nici măcar eu nu mai sunt,
Eu am murit azi noapte
Odată cu mama,
Ultima mea pavăză,
Ultima mea redută.
Înainte de capitulare,
Înainte de blocaj,
Înainte de viscol,
Bunăvoinţa paznicilor de ninsori
Poate însemna un popas
La un ceai fierbinte.
Apoi, viscolul lovindu-mă-n piept
Şi eu ducând grija
Copiilor care vin după mine
Şi care, încă, nu ştiu
Ce e viscolul
În toate ninsorile lui
Asmuţite încoace.