Om cu clopot - de Adrian Păunescu

9.0/10 - 197 de voturi
Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt

din care cerul luna şi-a rupt

este hamacul în care m-aşez

ca să-mi mai iasă floarea din miez,

astfel aicea stau şi aştept

clopotul lumii să-mi treacă în piept

să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,…

Clopotul mare-mi fierbe în os,

tidva e tot ce-am putut şi am scos

din acest clopot rău şi diform

pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,

bate ce bate şi nu te opri.

sfărmă oasele mele cu sârg,

du-te apoi şi mă vinde la târg,

m-am săturat să te duc şi suport,

parcă mi-aş duce propriul meu, mort,

tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi

dangăte roşii-mi ies prin cămăşi,

lumea apasă de-afară şi ea

doamne, turtită e azi viaţa mea.

Sunt vietate fără noroc

Care purtând acest clopot prin foc

Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum

Oriunde-n lume, pe orice drum.

Şi am să rămân doar atât, doar atât:

Omul de sunet c-un clopot la gât!